Rapid merge în „șaisprezecimile” Cupei României, după ce a câștigat în prelungiri, scor 1-0 cu Voluntari
Evoluțiile șterse ale Rapidului continuă și în Cupa României. Giuleștenii au câștigat cu greu meciul din faza a V-a a Cupei, cu FC Voluntari (Liga a II-a), printr-un gol marcat de Coman în minutul 107. Cu 2.000 de suporteri prezenți în micuța arenă de lângă București și cu Pancu accidentat la încălzire, rapidiștii au suferit serios în prima repriză. La reluarea jocului, Ioniță a fost cel mai aproape de a marca, aceasta fiind singura mare ocazie periculoasă a rapidiștilor în primele 90 de minute. Nervii au atins cote maxime pe final, când Rădoi de la gazde și Tânc și Coman de la Rapid au fost eliminați.
Altfel, Mihăiță Pleșan (30 de ani) ar putea semna în curând cu giuleștenii. „Am fost la ProRapid, sunt liber de contract, am un prieten foarte bun care urmează să investească la Rapid. Dacă el va veni, voi semna și eu, pentru a-i da o mână de ajutor” a declarat mijlocașul, liber de contract după despărțirea de Volga Novgorod.
Rapid: Drăghia – Voicu, Tânc, Păun, Stoica – Ad. Grigore (Lazea 60”), Selagea, Al. Coman, Doman (A. Matei 115”) – Ioniță, Ciolacu (Martin 118”)
Cupa României, faza a V-a
Rezultatele de ieri FC Voluntari – FC Rapid0-1 (d.p.) Chindia – CS U Craiova3-1 (d.p.) FCM Dorohoi – CSMS Iași3-2 Sănătatea Cj – ASA Tg. Mureș5-4 (d.l.d.) CS Balotești – ACS Berceni0-1 Partidele de astăzi CSM Râmnicu Vâlcea – FC U Craiova Ripensia Timișoara – FC UTA Gloria Buzău – FC Clinceni Petrolistul Boldești – CS Tărlungeni Farul Constanța – SC CF Brăila Armata Aurul Brad – CS Metalul Reșița Hidișelul de Sus – Bihor Oradea SC Bacău – FCM Dunărea Galați Avântul Bârsana – Gloria Bistrița
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER